Patriarhul României serbat la Mănăstirea Cernica la împlinirea a 35 de ani în monahism - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul României serbat la Mănăstirea Cernica la împlinirea a 35 de ani în monahism

[2022-08-06]
de Ştefana Totorcea

Patriarhul Daniel a participat sâmbătă la hramul Mănăstirii Cernica, prilej cu care a oferit mai multe daruri pentru obşte. La rândul lor, părinţii mănăstirii l-au felicitat la împlinirea a 35 de ani de la tunderea în monahism.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoţi din care au făcut parte Arhimandritul Nectarie Şofelea, Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, şi Protosinghelul Vasile Pârjol, stareţul sfântului aşezământ.
Patriarhul României a oferit cuvântul de învăţătură, în care a vorbit despre semnificaţia luminii taborice şi legătura ei cu rugăciunea şi a făcut o scurtă incursiune în isihasmul românesc, în a cărui linie s-au înscris doi dintre foştii stareţi ai obştii: sfinţii cuvioşi Gheorghe şi Calinic de la Cernica.
În semn de preţuire pentru lucrarea acestei mănăstiri, Părintele Patriarh Daniel a oferit obştii tămâie naturală din Oman şi mai multe cărţi.
Patriarhul Daniel a oferit numeroase cărţi Mănăstirii Cernica sâmbătă, 6 august 2022. Printre acestea, ediţia jubiliară integrală a Filocaliei. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu
Printre volumele oferite s-au numărat seria integrală a Filocaliei, ediţia jubiliară, şi cea mai recentă ediţie a Ceaslovului Mare, apărute la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2022, Imnele iubirii dumnezeieşti ale Sf. Simeon Noul Teolog şi Scrieri alese de Sf. Grigorie Palama, apărute la Editura Basilica a Patriarhiei Române, precum şi Sf. Cuv. Gheorghe Arhimandritul (1730-1806), stareţul mănăstirilor Cernica şi Căldăruşani, înnoitor al isihasmului românesc, volum coordonat de Arhim. Nectarie Şofelea şi publicat la Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.
„Preafericirea Voastră, mulţumim Domnului pentru toate darurile revărsate asupra mănăstirii acesteia, dar şi pentru darurile Preafericirii Voastre. Mulţumim credincioşilor care participă zi de zi şi sărbătoare de sărbătoare la toate slujbele bisericeşti şi înfrumuseţează viaţa liturgică a acestei mănăstiri, împreună cu părinţii mănăstirii”, a spus Protos. Vasile Pârjol, stareţul Mănăstirii Cernica.
„Trebuie să amintim faptul că Preafericirea Voastră aţi reînviat datina veche de a ţine hramul dăruit bisericii acesteia de Sf. Ier. Calinic de la Cernica, hramul Schimbării la faţă, care este o sărbătoare a isihaştilor şi nu întâmplător cred că a fost dat acest hram bisericii acesteia, pentru că în Cernica a fost un puternic centru spiritual isihast”, a adăugat părintele stareţ.
„Tot legat de acest eveniment spiritual, cred că şi Preafericirea Voastră Vă amintiţi de momentul când, acum 35 de ani, într-o altă mănăstire isihastă, sub mantia unui părinte isihast, Părintele Cleopa, aţi luat chipul îngeresc. Vă dorim sănătate, ani îndestulaţi şi păstorire binecuvântată la cârma Bisericii”, a adăugat Protosinghelul Vasile Pârjol, care i-a oferit Patriarhului României un buchet de flori.
La plecarea din biserica mănăstirii, Patriarhul Daniel a cinstit moaştele Sf. Ier. Calinic de la Cernica sâmbătă, 6 august 2022. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu
„Mulţumim părintelui stareţ şi obştii, precum şi tuturor celor care au contribuit la înfrumuseţarea slujbei de astăzi, părinţilor slujitori, Părintelui Exarh Nectarie Şofelea, şi dumneavoastră, care sunteţi florile credinţei adunate în rugăciune ca şi aceste flori adunate în acest buchet”, a răspuns Patriarhul, adresându-se şi credincioşilor.
„Florile credinţei vii şi rugătoare sunt credincioşii. Ei dau frumuseţe bisericii, pe lângă frumuseţea picturii şi a slujbelor. Să trăiţi întru mulţi şi binecuvântaţi ani!”, a încheiat Părintele Patriarh Daniel.
Participanţii la slujbă au primit din partea Preafericirii Sale câte o iconiţă cu sărbătoarea Schimbării la faţă a Domnului.
Patriarhul Daniel a fost tuns în monahism în 6 august 1987 şi l-a avut naş de călugărie pe Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie. În 14 august, acelaşi an, a fost hirotonit ierodiacon, iar în 15 august ieromonah.
Celelalte două hramuri ale Mănăstirii Cernica sunt Sf. M. Mc. Gheorghe şi Sf. Ier. Calinic de la Cernica.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 527, Ultimul acces: 2026-10-13 20:07:35